Chiù dâ Palora

cumannari  {verbu}

EN:   command, order

IT:   comandare

puisìa:

  • Ottucent'anni fa, Re Federicu
    fu chiddu chi 'nSicilia cumannava.
    Fu un Re Nurmannu, di li genti amicu,
    saggizza e 'ntiligenza 'un ci mancava.
    ("Re Federicu e la lingua siciliana", Provenzano)

pruverbiu:

  • Nun sapi beni cumannàri cui non sapi beni fari.

cumannari

prisenti

cumannu

cumanni

cumanna

cumannamu

cumannati

cumànnanu

mpirativu

--

cumanna

cumannassi

cumannamu

cumannati

--

passatu

cumannai

cumannasti

cumannau

cumannamu

cumannàstivu

cumannaru

mpirfettu ndi.

cumannava

cumannavi

cumannava

cumannàvamu

cumannàvavu

cumannàvanu

mpirfettu cung.

cumannassi

cumannassi

cumannassi

cumannàssimu

cumannàssivu

cumannàssiru

futuru

cumannirò

cumannirai

cumannirà

cumanniremu

cumanniriti

cumannirannu

cundiziunali

cumannirìa

cumannirivi

cumannirìa

cumannirìamu

cumannirìavu

cumannirìanu

girunniu

cumannannu

participiu

aviri cumannatu

agg.:   cumannatu


Traina (1868)

Cumannari.

  • v. a. Imporre altrui che si faccia un proprio volere: comandare.
  • Avere o arrogarsi signoria: comandare, signoreggiare.
  • – li festi, far da padrone per tutto: donneggiare.
  • – a bacchetta, con autorità e indiscretezza: comandar a bacchetta.
  • – un vascellu, – un riggimentu ecc., averne il comando, esserne capo: comandare un vascello, un reggimento.
  • Prov. sapi sulu cumannari cu' sapi fari chiddu chi cumanna, o nun sapi beni cumannari cu' nun sapi beni fari, per apprezzare, compatire e conoscere il servizio bisogna che sappia ciò che costa o come si faccia: chi non sa fare non sa comandare.
  • cumannati cosa? modo ironico per dire: ci avete che dire?
  • cu' cumanna havi a dari cchiù cuntu, ha più risponsabilità.
  • – li festi, far da padrone: spadroneggiare.
  • cumanna e vacci tu, chi vuol faccia da sè. P. pass. cumannatu: comandato.

La vuci di Traina veni dû Wikisource Talianu e veni pubblicata sutta la licenza CC BY-SA 4.0.